S*** I**** C**** S**
Petent DebitorC****** I********* D* I********* Z***** A**************
Intimat LichidatorO****** R********** C********* D* P* L**** T********* B**************
IntimatA************ J******** A F********* P****** B**************
Intimat CreditorD***** G*******
Intimat Reprezentant legalDispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 170/2020 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 4489/112/2017/a2, în sensul că înlocuirea vizează lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenţei debitorului Societatea Ideea Casei SRL, şi nu administratorul judiciar. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 170/2020 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 4489/112/2017/a2. Menţine în întregime celelalte dispoziţii ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea încheierii realizată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică, azi 30.06.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.06.2020Dispune înlocuirea administratorului judiciar CII SZABO DANA, desemnat în procedura insolvenţei debitoarei Societatea Ideea Casei SRL, cu administratorul judiciar SCPI ULTRALEX SPRL, care va continua procedura insolvenţei debitoarei. Dispune predarea de către administratorul judiciar CII SZABO DANA către noul administrator judiciar desemnat, SCPI ULTRALEX SPRL, în termen de maxim 7 zile de la data comunicării prezentei, a gestiunii averii debitoarei Societatea Ideea Casei SRL, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii. Dispune încetarea atribuţiilor administratorului judiciar CII SZABO DANA şi pune în vedere acestuia să depună, în termen de maxim 7 zile de la comunicarea prezentei, decontul spre aprobare. Prezenta se va comunica noului administrator judiciar SCPI ULTRALEX SPRL. Cu drept de apel în termen de 07 zile de la publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2.06.2020.
Hotarare 170/2020 din 02.06.2020Suspendat de drept în baza Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020, a art. 2 din Hotărârea CSM – Secţia pentru judecători nr. 257/17.03.2020 şi a art. 8 din Hotărârile Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Cluj nr. 23/08.03.2020 şi nr. 24/19.03.2020.