M**** A***
InculpatÎn baza art. 16 alin.1 din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 35 alin.1 din C.Pen. ?i art.41 alin.1 cu referire la art. 43 alin.1 din C.Pen. ?i art. 96 alin.4 din C.Pen.; Condamnă pe inculpatul Memet Ali? - la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni ( doi ani şi patru luni ) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de opera?iuni cu produse cu efecte psihoactive, fără drept, în formă continuată, (36 de acte materiale). În baza art.67 alin. 1 Cod penal cu aplic. la art. 55 lit. a Cod penal ; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 litera a (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), litera b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), litera k (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) şi alin. 3 din C.pen. pe o durată de 2 ani care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 67 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 55 lit.a Cod penal ; Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor art. 66 alin. 1 litera a (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), litera b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), litera k (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) şi alin. 3 din C.pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 96 alin.4 şi 5 c.p. rap. la art. 43 c.p. ; Dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an ?i 6 luni închisoare aplicată acestui inculpat prin S.P. nr. 926 din 31.07.2015 din dosar nr. 31546/212/2013, definitivă la data de 09.11.2015 a Judecătoriei Constan?a care se adaugă celei aplicate prin prezenta sentinţă astfel că în final inculpatul Memet Ali? execută pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare ( trei ani şi zece luni închisoare ). În baza art. 45 c.p. în ref. art.67 alin. 1 Cod penal cu aplic. la art. 55 lit. a Cod penal ; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 litera a (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), litera b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), litera k (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) şi alin. 3 din C.pen. pe o durată de 2 ani care se aplică conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 67 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 55 lit.a Cod penal ; Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor art. 66 alin. 1 litera a (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), litera b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), litera k (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) şi alin. 3 din C.pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 72 c.p. ; Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 20.06.2020, la zi. În baza 399 c.p.p. ; Dispune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului Memet Ali?. În baza art. art. 112 alin.1 lit. e şi f din C.pen dispune confiscarea următoarelor bunuri, cantităţi de droguri : - 0,6 grame de fragmente vegetale pe care s-a pus în eviden?ă 4-Fluoro-MDMB-BINACA ?i care a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Tulcea, conform dovezii seria TL nr. …. din data de 05.04.2019. - 0,67 grame de fragmente vegetale pe care s-au pus în eviden?ă 5-Fluoro-MDMB-PINACA (5F-ADB) ?i 5-Fluoro-MDMB-PICA ?i care a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constan?a, conform dovezii seria CT nr. …… din data de 12.02.2019. În baza art. 249 din C.Proc.Pen. ; Dispune luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asiguratoriu pentru bunurile identificate potrivit dovezii seria TL nr. ……. din data de 03.08.2020 la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Tulcea , respectiv două telefoane mobile marca Allview Energy ?i One Plus2, ridicate de la inc. Memet Ali? cu ocazia efectuării perchezi?iei domiciliare. În baza art.274 alin. 1 c.p.p. ; Obligă pe inculpat la plata sumei totale de 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 6.200 lei, reprezintă cheltuieli judiciare în timpul urmării penale . Cu apel. Pronunţată astăzi în şedinţă publică , 12.05.2020.
Hotarare 304/2021 din 12.05.2021Stabileşte termen de pronunţare la data de 12.05.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2021În baza art.386 alin. c.p.p. ; Respinge ca nefondată cererea formulata de inculpatul Memet Ali? de schimbare a încadra˘rii juridice a faptelor ret¸inute în sarcina acestuia , din infractiunea de efectuarea de opera?iuni cu produse cu efecte psihoactive, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 16 alin.1 din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 35 alin.1 din C.Pen. (36 de acte materiale) ?i art.41 alin.1 cu referire la art. 43 alin.1 din C.Pen. ?i art. 96 alin.4 din C.Pen. în infracţiunea de efectuarea de opera?iuni cu produse cu efecte psihoactive, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 16 alin.1 din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 35 alin.1 din C.Pen. (36 de acte materiale). Fixează termen pentru data de 28.04.2021 ora 09.00. Se citează părţile. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi , în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 07.04.2021Asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, stabileşte termen de pronunţare la data de 07.04.2021. Asupra măsurii arestării preventive, stabileşte termen de pronunţare la 01.04.2021 în dosar 4517/118/2020/a8.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2021T - 31.03.2021 pt. administrare probe
Incheiere de sedinta din 03.03.2021T - 03.03.2021 pt. administrare probe
Incheiere de sedinta din 03.02.2021T - 03.02.2021 pt. administrare probe
Incheiere de sedinta din 25.11.2020T - 25.11.2020 pentru continuarea cercetării judecătoreşti. Soluţia asupra măsurii preventive se va pronunţa în dosarul asociat 4517/118/2020/a5
Incheiere de sedinta din 28.10.2020T - 28.10.2020 pt. administrare probe
Incheiere de sedinta din 30.09.2020