M****** M***
Apelant ContestatorS******* C***** D* U****** P***** C**** B****** P*** R*********** L****
Apelant IntimatRespinge apelul declarat de reclamanta M****** M*** (cu dom.) împotriva sentinţei civile nr. 97/MAS din 02.03.2020, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 4517/62/2019. Admite apelul formulat de pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII BRAŞOV (cu sediul) împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti. Schimbă hotărârea atacată în sensul că respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta M****** M*** în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII BRAŞOV. Definitivă. Pronunţată azi. 29.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 575/2020 din 29.10.2020Amână pronunţarea în cauză pentru data de 29.10.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2020Amână pronunţarea în cauză pentru data de 28.10.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2020