Dosar 453/59/2020 din 19.05.2020

infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 453/59/2020
Data dosar:
19.05.2020
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.06.2021 la ora 10:00

    Complet: Penal -COR-NPI5
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    1. În baza art.291 alin.1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 C.pen., si art. 396 alin. 1 si 2 Cod procedura penala condamnă pe inculpatul P****** R****** A******** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art.67 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului P****** R****** A********, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin. (1) lit. a), b), g), k) Cod penal respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de avocat de care s-a folosit pentru săvărşirea infracţiunii, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 3 ani urmând ca executarea pedepsei complementare sa aibă loc potrivit art. 68 alin 1 lit b Cp. În baza art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului P****** R****** A********, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit. a), b), g), k) Cod penal. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani inchisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit.b C.p. impune inculpatului pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. In baza art 93 alin 3 Cp pe parcursul termenului de supraveghere obligă inculpatul să presteze, pe o durata de 100 zile, o munca neremunerata in folosul comunitatii, respectiv la una din următoarele instituţii: Administraţia Domeniului Public Bucureşti sectorul 1 sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 5 Bucureşti . În baza art. 94 al. 1 C.p. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 al. 1 lit. c – e Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 404 al. 3 C.p.p. rap. la art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendarii sub supraveghere . 2. În baza art.48 C.p. raportat la art.292 alin.1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 C.pen., si art. 396 alin. 1 si 2 Cod procedura penala condamnă pe inculpatul M****** I**** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă ca urmare a schimbării încadrării juridice prin încheierea din 16.04.2021. În baza art.67 alin.2 Cod penal, interzice inculpatului M****** I**** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin. (1) lit. a), b), k) Cod penal respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 3 ani urmând ca executarea pedepsei complementare sa aibă loc potrivit art. 68 alin 1 lit b Cp. În baza art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului M****** I**** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit. a), b), k) Cod penal. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani inchisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit.b C.p. impune inculpatului pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. In baza art 93 alin 3 Cp pe parcursul termenului de supraveghere obliga inculpatul sa presteze, pe o durata de 100 zile, o munca neremunerata in folosul comunitatii , respectiv la una din următoarele instituţii: Administraţia Domeniului Public Bucureşti sectorul 1 sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6 Bucureşti. În baza art. 94 al. 1 C.p. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 al. 1 lit. c – e Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 404 al. 3 C.p.p. rap. la art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendarii sub supraveghere. În baza art.292 alin.4 C.pen., dispune confiscarea de la Radovancovici Omer a sumei de 10 000 euro, echivalentul în lei la cursul de schimb BNR din ziua plăţii şi a sumei de 47 000 lei (un total de 20 400 euro). În baza art.291 alin.2 C.pen. şi art.292 alin.4 C.pen., dispune confiscarea de la inculpaţii P****** R****** A******** şi M****** I**** a sumei de 29 600 euro, echivalentul în lei la cursul de schimb BNR din ziua plăţii. În baza art. 274 al. 1, 2 C.p.p. obligă pe inculpaţii P****** R****** A******** şi M****** I**** la plata sumei de 3 000 lei fiecare ( 1000 lei aferente urmăririi penale şi 2000 lei aferente fazei de cameră preliminară şi etapei judecăţii în primă instanţă) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în data de 11.06.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 136/2021 din 11.06.2021
  • Sedinta din data de 21.05.2021 la ora 10:00

    Complet: Penal -COR-NPI5
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 raportat la art. 405 C.p.p., stabileşte termen pentru deliberarea, redactare şi pronunţarea hotărârii, la data de 11.06.2021, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.05.2021
  • Sedinta din data de 07.05.2021 la ora 09:30

    Complet: Penal -COR-NPI5
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. 1 amână pronunţarea la data de 21.05.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.05.2021
  • Sedinta din data de 16.04.2021 la ora 09:30

    Complet: Penal -COR-NPI5
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 07.05.2021, ora 09.30, sala 280.

    Incheiere de sedinta din 16.04.2021
  • Sedinta din data de 02.04.2021 la ora 10:00

    Complet: Penal -COR-NPI5
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 16.04.2021, ora 09.30, sala 280.

    Incheiere de sedinta din 02.04.2021
  • Sedinta din data de 10.03.2021 la ora 12:00

    Complet: Penal -COR-NPI5
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 02.04.2021, ora 10.00, sala 280 în vederea audierii martorilor potrivit art. 381 alin. 8 C.pr.pen.

    Incheiere de sedinta din 10.03.2021
  • Sedinta din data de 17.02.2021 la ora 11:00

    Complet: Penal -COR-NPI5
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2021, ora 12.00, sala 275 în vederea audierii martorilor potrivit art. 381 alin. 8 C.pr.pen.

    Incheiere de sedinta din 17.02.2021
  • Sedinta din data de 27.01.2021 la ora 11:00

    Complet: Penal -COR-NPI5
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 17.02.2021, ora 11.00, sala 280 în vederea audierii martorilor potrivit art. 381 alin. 8 C.pr.pen.

    Incheiere de sedinta din 27.01.2021
  • Sedinta din data de 14.01.2021 la ora 11:00

    Complet: Penal -COR-NPI5
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 27 ianuarie 2021, ora 11:00, sala 275, în vederea pregătirii apărării inculpaţilor.

    Incheiere de sedinta din 14.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD