Dosar 4543/330/2020/a1 din 04.11.2020

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4543/330/2020/a1
Data dosar:
04.11.2020
Instanta:
Judecătoria Urziceni
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.12.2020 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 CC
  • Soluţionare

    În baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 233/P/2020 din 03.11.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, a administrării probelor ?i a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, privind pe inculpatul S****** D*****, (cu date), trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere de către o persoană care are o îmbiba?ie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S****** D*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 28.12.2020.

    Incheierefinalacamerapreliminara144/2020 din 28.12.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD