C***** C**** L***** - P*** P*****
Apelant ReclamantS* I***** F* S** S****** - P*** R****** L****
Intimat PârâtRespinge apelul formulat de apelanta-reclamantă COMUNA CORNU LUNCII, împotriva sentinţei civile nr.4402 din 09.10.2019 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 4559/314/2019, intimată fiind pârâta IMPACT FM SRL SUCEAVA, ca neîntemeiat. Respinge, ca neîntemeiată, cererea apelantei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 Cod de procedură civilă, astăzi, 13.01.2021.
Hotarare 51/2021 din 13.01.2021Amână pronunţarea la data de 13.01.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.01.2021Amână pronunţarea la data de 06.01.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2020Amână pronunţarea la data de 23.12.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.12.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.12.2020