G***** D********* S** - P*** L********* C** I** C***************
DebitorD******* G******* R******** A F********* P****** B******** I* R************ A************* S***** 4 A F********* P******
CreditorÎn baza art. 174 din Legea nr. 85/2014, închide procedura insolvenţei împotriva debitorului SC GLANTS DEMOLITION SRL. Dispune radierea SC GLANTS DEMOLITION SRL din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art. 179 din Legea nr. 85/2014, sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Dispune plata către lichidatorul judiciar CII ION CRISTINA-ISABELA a sumei de 3.000 lei reprezentând onorariu lichidator judiciar, în limitele prevederilor statutare, din fondul prevăzut la art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18.01.2022.
Hotarare 121/2022 din 18.01.2022Repune cauza pe rol şi acordă termen, pentru continuarea judecăţii, la data de 18.01.2022, ora 09.00, pentru când se citează părţile prin Buletinul procedurilor de insolvenţă şi i se pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar toate dovezile obţinute cu privire la eventualele bunuri existente în patrimoniul debitoarei de la Direcţiile Generale de Impozite şi Taxe Locale ale Sectoarelor 1-6 Bucureşti, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi ANCPI, sub sancţiunea amendării. Cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.10.2021.
Incheiere de sedinta din 06.10.2021Amână pronunţarea la data de 06.10.2021 şi stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2021pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării definitive a cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din lege
Incheiere de sedinta din 06.04.2021pentru continuarea procedurii în vederea formulării cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din lege
Incheiere de sedinta din 17.11.2020Admite cererea lichidatorului CII ION CRISTINA-ISABELA privind desemnarea unui administrator special. Desemnează administrator special al debitoarei SC GLANTS DEMOLITION SRL pe d-nul PASĂRE SILVIU-BOGDAN. Cu drept de atac odată cu fondul. Dată în Camera de Consiliu şi Pronunţată azi 07.08.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 07.08.2020Admite cererea debitorului GLANTS DEMOLITION SRL, prin lichidator CII ION CRISTINA-ISABELA. În temeiul art. 145 alin. 1 raportat la art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului GLANTS DEMOLITION SRL. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitorului. Constată că debitorul este dizolvat anterior formulării prezentei cereri. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar. Pune în vedere debitorului că este obligat să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitorul nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 2 şi art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii - 15 zile de la notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului –11.08.2020; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe –18.08.2020; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor –01.09.2020; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor –20.08.2020. Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe CII ION CRISTINA-ISABELA care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 2.000 lei, exclusiv TVA, din averea debitorului. În temeiul art. 147 alin. 1 raportat la art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 100 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 74 raportat la art. 67 alin 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere lichidatorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 17.11.2020, orele 10.00. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată azi 30.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare intermediara 1723/2020 din 30.06.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Presedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 14.04.2020