P** C***** M****
ReclamantP***** D**********
ReclamantP***** H****
ReclamantC******** L**** A* M*********** C**********
PârâtD******* G******* U*******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor D G de U si C T de A a T si de U, invocată prin întâmpinare şi, în consecinţă, respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă. Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului M C-N, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii P C M, P D-I, P H,în contradictoriu cu pârâţii C L AL M C-N şi M C-N, ca neîntemeiată. Ia act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. Ia act că reclamanţii vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 21.05.2021.
Hotarare 1484/2021 din 21.05.2021Amână pronunţarea la data de 21.05.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin.2 Cod proc Civ.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.05.2021Amână pronunţarea la data de 14.05.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin.2 Cod proc Civ.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2021Amână pronunţarea la data de 06.05.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin.2 Cod proc Civ.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.04.2021Amână pronunţarea la data de 22.04.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin.2 Cod proc Civ.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.04.2021Amână pronunţarea la data de 08.04.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin.2 Cod proc Civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2021lipsa procedura du paratul de rand 2
Incheiere de sedinta din 27.01.2021