P********* M****
ContestatorC****** I********* A***** D********* P*** I***
IntimatÎndreaptă, din oficiu, eroarea materială din minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 6205/09.10.2020, paragraful al şaselea, în sensul că se va tehnoredacta suma de 722 de euro, în loc de 2280 de euro, cum, din eroare, s-a tehnoredactat. Îndreptarea erorii materiale se face în ambele exemplare originale ale sentinţei civile nr. 6205/09.10.2020 şi se comunică părţilor şi executorului judecătoresc. Cu drept numai de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel şi motivele apelului se depun, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Sectorului 6. Pronunţată astăzi, 02.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.07.2021Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatorul P********* M**** privind îndreptarea unei erori materiale din sentinţa civilă nr. 6205/09.10.2020, pronunţată în dosarul de faţă. Cu drept numai de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel şi motivele apelului se depun, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Sectorului 6. Pronunţată astăzi, 27.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.11.2020Admite excepţia tardivităţii, invocată de intimat, în ceea ce priveşte contestaţia la executare silită însăşi şi împotriva actelor de executare întocmite până la data de 08.01.2020. Respinge contestaţia introdusă de contestatorul P********* M**** în contradictoriu cu intimatul CABINET INDIVIDUAL DE AVOCAT DOBROGEANU PĂUN IOAN împotriva executării însăşi şi împotriva actelor de executare întocmite până la data de 08.01.2020, în dosarul de executare nr. 17/2019, instrumentat de BEJ Andrei Ionel, ca tardiv formulată. Respinge, ca nefondată, excepţia tardivităţii invocată de intimat, în ceea ce priveşte actele de executare întocmite începând cu data de 09.01.2020. Respinge, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la titlu, invocată de intimat. Lămureşte titlul executoriu reprezentat de contract de asistenţă juridică seria B nr. 1330819/08.05.2017, în sensul că obligaţia de plată a onorariului de avocat este divizibilă, contestatorului revenindu-i obligaţia de a achita 1 din onorariul de avocat în sumă de 2880 de euro (adică 722 de euro) şi, respectiv, de 23 157 de lei (adică 5789,25 de lei). Dispune ca executarea silită în dosarul de executare nr. 17/2019 să continue, în ceea ce îl priveşte pe debitorul P********* M****, pentru recuperarea datoriei de 2880 de euro şi 5789,25 de lei, precum şi a cheltuielilor de executare silită. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării silite în dosarul de executare nr. 17/2019. Compensează cheltuielile de judecată reprezentate de onorariul avocaţial efectuate de ambele părţi, iar, în final, obligă contestatorul să achite intimatului suma de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu apărător. În temeiul art. 45 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 80/2013, dispune restituirea către contestator, a sumei de 750 de lei, din taxa judiciară de timbru aferentă contestaţiei la executare (1000 de lei), achitată prin ordinul de plată din data de 13.02.2020, emis de ING Bank Amsterdam - Sucursala Bucureşti, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Respinge, în rest, ca nefondată, cererea de restituire a taxei judiciare de timbru aferentă contestaţiei la executare. Respinge, ca nefondată, cererea de restituire a taxei de timbru în cuantum de 50 de lei, achitată prin acelaşi ordin de plată, pentru cererea de suspendare a executării silite. Executorie. Cu drept numai de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel şi motivele apelului se depun, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Conform art. 720 alin. (4) NCPC, hotărârea se va comunica din oficiu, la rămânerea definitivă, către BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC ANDREI IONEL. Pronunţată astăzi, 09.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei.
Hotarare 6205/2020 din 09.10.2020Amână pronunţarea la data de 09.10.2020. Pronunţată astăzi, 02.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2020Amână pronunţarea la data de 02.10.2020, ora 15.00, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Cu drept numai de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2020