B*** V* I** S****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, alin. 2 C. pr. pen., cu aplicarea art. 374 alin. 4 raportat la art. 396 alin. 10 C. pr.pen., condamnă pe inculpatul BARB ION SORIN, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, prev. ?i ped. de art. 336 alin. 1 cod penal. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b ?i lit. i C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce vehicule pentru care legea impune de?inerea permisului de conducere pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b ?i lit. i C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce vehicule pentru care legea impune de?inerea permisului de conducere pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 Cod pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 1 (un) an închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod pen de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 Cod pen., obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cara?-Severin la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune Cara?-Severin sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Boc?a sau în cadrul Agen?iei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 68 alin. 1 lit. b Cod pen., executarea pedepselor complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 91 alin. 4 Cod pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin.1 Cod pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei sentin?e. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.07.2021.
Hotarare 309/2021 din 16.07.2021În temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea asupra hotărârii penale se va face în data de 16.07.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2021Pentru completarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 26.04.2021Pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 11.03.2021