U****** S*********** L***** D** Î*********** P************* I***
ReclamantC***** G******
ReclamantC***** S****** Ş***** U***** I***
PârâtAdmite acţiunea completată formulată de U****** S*********** L***** D** Î*********** P************* I*** în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv Şcolar „ Unirea” Iaşi Obligă pârâtul să plătească reclamantului sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază, pentru februarie şi aprilie 2019,sumă actualizată în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă acestor drepturi salariale neacordate, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune , sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Iaşi. Pronunţată azi , 12.09.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2149/2022 din 12.09.2022Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 18.04.2022se va cita paratul cu menţiunea cu menţiunea să faceţi precizări în sensul dacă reclamantul a beneficiat de sporul de suprasolicitarea neuropsihică anterior formulării acţiuni şi în baza cărui act al unităţii angajatoare şi până când, sub sancţiunea amendării preşedintelui Clubului conform dispoziţiilor art.187 pct.2 lit.g cu suma de 500 lei.
Incheiere de sedinta din 06.12.2021se va cta parata cu menţiunea să precizaţi dacă reclamantul a beneficiat de sporul de suprasolicitarea neuropsihică anterior formulării acţiuni şi în baza cărui act al unităţii angajatoare şi până când.
Incheiere de sedinta din 11.10.2021se va cta parata cu menţiunea să precizaţi dacă reclamantul a beneficiat de sporul de suprasolicitarea neuropsihică anterior formulării acţiuni şi în baza cărui act al unităţii angajatoare şi până când.
Incheiere de sedinta din 24.05.2021se va inainta adresa catre parata pentru a face precizari
Incheiere de sedinta din 01.03.2021