C****** G***** - F*****
PetentI************ D* P****** J******* A**** P***** P****** M*********** C********
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul Cioplei George-Florin, împotriva procesului-verbal seria PAGW nr. 0328019 (sancţiuni contravenţionale principale – amenda în cuantum de 1.305 lei şi avertismentul), încheiat la data de 19.08.2020, de I.P.J. Argeş – Poliţia Municipiului Câmpulung, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş – pentru Poliţia Municipiului Câmpulung, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung, judeţul Argeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 18.11.2020.
Hotarare 2754/2020 din 18.11.2020Încuviin?ează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar intimatului îi încuviinţează ?i proba cu mijloace materiale de probă constând în înregistrarea video şi în fotografiile depuse la dosarul cauzei. Citează intimatul, cu menţiunea ca, cel mai târziu până la următorul termen de judecată, să depună la dosarul cauzei istoricul sancţiunilor contravenţionale aplicate petentului în materia circulaţiei rutiere, precum şi o copie certificată pentru conformitate cu originalul, a buletinului de verificare metrologică a aparatului radar, care să fie lizibilă, având în vedere că cea depusă la dosar nu este lizibilă integral. De asemenea, i pune în vedere intimatului că în situaţia netransmiterii înscrisurilor solicitate, în temeiul art. 187 alin 1 pct. 1 lit g) din Codul de procedură civilă, se poate aplica o amendă judiciară, iar potrivit art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ,,Păr?ile au obliga?ia să îndeplinească actele de procedură în condi?iile, ordinea ?i termenele stabilite de lege sau de judecător, să î?i probeze preten?iile ?i apărările, să contribuie la desfă?urarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.” Amână judecarea cauzei, şi acordă termen la data de 18.11.2020, ora 09:30, pentru când petentul are termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. (1) din Codul de procedură civilă, urmând a fi citat intimatul cu menţiunile arătate. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Octombrie 2020
Incheiere de sedinta din 21.10.2020