A******** D* P********** N** 5*
ReclamantC***** L*****
PârâtC***** N******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr.55 în contradictoriu cu pârâţii C***** L***** şi C***** N******. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 6160,48 lei reprezentânt cheltuieli de întreţinere aferente perioadei ian. 2019 -aprilie 2020 în cuantum de 6039,51 lei şi 120,97 lei penalităţi de întârziere . Obligă pârâţii la plata către reclamnată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 14.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3448/2020 din 14.12.2020În temeiul art. 78 alin. 2 cod procedură civilă, dispune introducerea în cauză şi a numitei C***** N****** care va fi citată cu copie încheiere, copie cerere de chemare în judecată aşa cum a fost precizată şi menţiunea de a formula întâmpinare până la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 02.11.2020Pentru depunerea relaţiilor solicitate, amână cauza la data de 02.11.2020, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 05.10.2020Pune în vedere reclamantei prin reprezentant să precizeze perioada pentru care solicită plata cheltuielilor de întreţinere şi modul de calcul al penalităţilor Pune în vedere reclamantei prin reprezentant şi totodată dispune revenirea cu adresă către reclamantă cu menţiunea de a depune listele lunare de plată, procesul verbal de afişare, procedura de informare, dovada calităţii de proprietar a imobilului pentru pârât, sub sancţiunea suspendării cauzei în conformitate cu art. 242 alin. 1 cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 07.09.2020