D******* Ş*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 336 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului D******* Ş*****, (date), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, faptă comisă la data de 10.02.2019. În baza art. 83 alin. (1) din Codul penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 alin. (1) din Codul penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. (2) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui sa respecte obligaţia sa presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 40 de zile. Desemnează Primăria Oraşului Amara ?i Şcoala Gimnazială din localitate, ca entităţi din cadrul comunităţii unde urmează să execute obligaţia de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii. În temeiul art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală, pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 88 din Codul penal şi îi atrage atenţia asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere privind revocarea amânării, aplicarea şi executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul D******* Ş***** la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.05.2021.
Hotarare 234/2021 din 26.05.2021Amână pronunţarea la data de 26.05.2021. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2021Amână pronunţarea la data de 12.05.2021. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2021Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 28.04.2021. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2021Pentru a da posibilitate inculpatului să depună acte în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 20.01.2021