Dosar 4636/99/2019** din 29.12.2020

revendicare REJUDECARE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4636/99/2019**
Data dosar:
29.12.2020
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
revendicare REJUDECARE
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.04.2021 la ora 9:00

    Complet: D 9 civ specializat
  • Respinge cererea

    Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamantul R****** I*** ca neîntemeiată. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă prin întâmpinare Respinge cererea reclamantului R****** I*** în contradictoriu cu pârâta SC Phoenix Trend SRL prin lichidator judiciar Acord SPRL, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Cu apel în termen 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Iaşi. Pronunţată, azi, 15 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ..

    Hotarare 180/2021 din 15.04.2021
  • Sedinta din data de 01.04.2021 la ora 9:00

    Complet: D 9 civ specializat
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2021
  • Sedinta din data de 17.03.2021 la ora 9:00

    Complet: D 9 civ specializat
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea părţilor să formuleze şi să depună concluzii scrise, amână pronunţarea la data de 01.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2021
  • Sedinta din data de 13.01.2021 la ora 9:00

    Complet: D 3 civ specializat
  • Încheiere

    Admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Dănilă Iulian în cauza ce face obiectul dosarului nr. 4636/RJ/99/2019** al Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal. În baza art. 110 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, dispune repartizarea aleatorie a cauzei prin sistemul ECRIS, cu indisponibilizarea completului D2 civil specializat. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.01.2021.

    Incheiere abtinere 5/2021 din 13.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD