P******* R*****
ContestatorI************ L*** L* K*** R****** S**
IntimatAdmite excepţia netimbrării, invocată în cuprinsul întâmpinării. Anulează contestaţia la executare, ca netimbrată. Obligă contestatorul la plata către BEJ Mireag Magdalena a sumei de 250 lei, reprezentând contravaloare cost fotocopiere dosar de executare. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Alexandria. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.04.2021.
Hotarare 811/2021 din 12.04.2021Amână pronunţarea la data de 12.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2021Având în vedere că contestatorul a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, pune în vedere pentru termenul următor acestuia să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 145 lei, pentru capătul de cerere vizând contestaţia la executare, 50 lei pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite, sub sancţiunea anulării cererii, precum şi să depună dovada achitării cauţiunii în cuantum de 200 lei. Emite adresă către BEJ Mireag Magdalena, pentru a comunica dosarul de executare nr. 553/2014E. Pentru aceste motive, amână cauza la data de 05.04.2021, interval orar, orele 10.00-11.00, pentru când se citează contestatorul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2020.
Incheiere de sedinta din 07.12.2020