Dosar 464/102/2020 din 06.03.2020

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 464/102/2020
Data dosar:
06.03.2020
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.11.2020 la ora 09:00

    Complet: CFma8
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul G**** I*** (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâta Protguard Company PCG S.R.L. (cu datele de identificare). Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale pentru perioada 1 mai – 6 iunie 2019, în cuantum net de 2325 lei. La drepturile salariale mai sus menţionate se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată începând cu data scadenţei lunare a fiecărui drept salarial şi până la data plăţii integrale a debitului principal. Respinge restul pretenţiilor reclamantului ca nefondate. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 19 noiembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 976/2020 din 19.11.2020
  • Sedinta din data de 04.11.2020 la ora 09:00

    Complet: CFma8
  • Amână pronunţarea
    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2020
  • Sedinta din data de 08.09.2020 la ora 09:00

    Complet: CFma8
  • Amână cauza

    pentru administrarea probelor

    Incheiere de sedinta din 08.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD