P*** A***** I*****
IntimatDosar nr. 464/241/2020 HOT. din 29.10.2020 Recunoaşte decizia de impunere a sancţiunii financiare emisă de Politie DLOC/OIV, Driebergen-Rijsenburg, Olanda în dosarul cu nr. de referinţă (după caz), din data de 13.05.2019, rămasă definitivă la data de 24.06.2019, prin care intimatului P*** A***** I***** i-a fost aplicată o amendă penală de 140,00 euro, pentru săvârşirea contravenţiei de nefolosirea centurii de siguranţă, la data de 03.05.2019 08:49 în Nijmegen, Kp Neerbosch (A73), Olanda, prevăzută de legislaţia olandeză în art. 2 din Legea administraţiei juridice pentru respectarea regulilor de circulaţie. Obligă pe intimatul P*** A***** I***** la plata amenzii penale în sumă de 666,49 lei, reprezentând contravaloarea sumei de 140,00 euro la cursul valutar de la data pronunţării pedepsei (respectiv 13.05.2019, dată la care cursul valutar era de 4,7607 lei pentru 1 euro). Dispune comunicarea către Centraal Justitieel Incassobureau, Olanda şi către Ministerul Justiţiei a unui exemplar al prezentei sentinţe penale, după rămânerea sa definitivă. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.10.2020. Preşedinte,
Hotarare 145/2020 din 29.10.2020AMÂNĂ PRONUNTAREA LA DATA DE 29.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2020Constată că procedura de citare nu este legal îndeplinită. Amână cauza şi acordă termen la data de 15 octombrie 2020, pentru când se citează intimatul, după verificările din baza de date DEPABD. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 26.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă în baza art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195/16.03.2020, al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României. Potrivit art.43 alin.3 din Decretul nr. 195/16.03.2020, în termenul de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, judecătorul sau instanţa de judecată va lua masuri pentru fixarea termenelor de judecată şi efectuarea actelor de procedură.
Incheiere suspendare din 26.03.2020