A******** D* P********** Z** Z**
ReclamantD*** N******
PârâtD*** S**** M**
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A******** D* P********** Z** Z**, în contradictoriu cu pârâţii D*** N******, D*** S**** M**. Obligă pârâţii, în solidar, la plata sumei de 4874,87 lei, reprezentând cheltuieli comune de întreţinere pentru perioada ianuarie 2019- ianuarie 2020. Obligă pârâţii în solidar, la plata de penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la expirarea termenului de 60 de zile de la data afişării fiecărei liste de plată până la data plăţii efective, fără ca suma penalităţilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat. Respinge celelalte cereri. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 20.10.2020.
Hotarare 4443/2020 din 20.10.2020În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronuntarea cauzei la data de 20 octombrie 2020, urmând ca solutia să fie pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2020pentru a se detalia modul de calcul al debitului şi al penalităţilor
Incheiere de sedinta din 25.08.2020Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător OVIDIU GEORGE CIUMA în legătură cu soluţionarea dosarului nr. 4660/271/2020 al Judecătoriei Oradea, având ca obiect preten?ii şi trimite cauza în vederea repartizării aleatorii, cu debifarea completului C14. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.05.2020.
Incheiere abtinere din 22.05.2020