S** ( F**** G****** ) N* C*****
Apelant INCULPATG****** N* S*****
Apelant INCULPATD******* G******* R******** A F********* P****** T********
Apelant PARTE CIVILAÎn 421 alin 1 lit. b cod pr. Penală, respinge apelurile formulate de inculpata apelantă G****** N* S***** ( date), precum şi de partea civilă apelantă Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei penale 375 din 01 07 2020 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. de mai sus. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. proc. pen. admite apelul formulat de apelanta Său ( fostă Grancea) N. Corina împotriva sentinţei penale 375 din 01 07 2020 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. de mai sus cu privire la cuantumul pedepsei aplicate şi rejudecând cauza în aceste limite: * În baza art. art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 396 alin.10 C.pr.pen., art.75 alin. 2 cod penal cu aplicarea art. 35 C.pen. condamnă pe inculpata SAU (fostă GRANCEA) CORINA – , la o pedeapsă de 11 luni închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de contrabandă simplă. În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen., aplică inculpatei alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen. (constând în dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, care se va executa potrivit 68 alin. (1) lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C.pen., aplică inculpatei alături de pedeapsa principală pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este săvârşită în termenul de încercare a suspendării condiţionate stabilit prin sentinţa penală nr. 339 din data de 09.05.2017 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul 3866/252/2016, definitivă prin decizia penală nr.966 din data de 18.09.2017 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 96 alin 4 C.pen. revocă suspendarea executării pedepsei de 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare aplicată inculpatei Sau (fostă Grancea) Corina prin sentinţa penală nr. 339 din data de 09.05.2017 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul 3866/252/2016, definitivă prin decizia penală nr.966 din data de 18.09.2017 a Curţii de Apel Timişoara, şi dispune executarea acesteia, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, urmând ca inculpata să execute o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani şi 4 (patru ) luni închisoare. În temeiul art.45 alin. 2 şi 3 lit. „b” art. 66 alin 1 C.pen., aplică inculpatei alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 5 ani, care se va executa potrivit 68 alin. (1) lit. c) C.pen. În baza art. 45 alin. 2 şi 3 lit. „b” 65 alin. (1) şi (3) C.pen., aplică inculpatei alături de pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal (constând în dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În baza art. 275 alin.2 cod pr penală obligă apelantele G****** N* S***** şi Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Timişoara să achite in favoarea statului suma de 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale ocazionate de judecarea apelurilor, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului. În temeiul art. 272 alin. 1 C. proc. pen., dispune plata sumei de 1736 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, Obârşie Cezar Călin, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 07 10 2020.
Hotarare 974/2020 din 07.10.2020Încuviinţează cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător formulată de inculpata Sau (fostă Grancea), cu menţiunea că este singurul termen de judecată acordat în acest sens.
Incheiere de sedinta din 09.09.2020