Z***** A********
ReclamantG******* R*******
PârâtM********* S********
PârâtC*** N******** D* A******** D* S*******
PârâtA****** N******** A M************* Ş* A D************* M*******
PârâtRespinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii. Admite cererea de ordonanţă preşedinţială. Obligă pârâţii să asigure reclamantului, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), medicamentul OSIMERTINIB (denumire comercială TAGRISSO), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 4668/2/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată în 16.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 819/2020 din 16.09.2020Amână pronunţarea pentru data de 16.09.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2020