M**** R*****
ReclamantU******** I**** C******
PârâtV******** L*****
PârâtRespinge acţiunea având ca obiect preten?ii formulată de reclamanta MANEA ROMICĂ, în contradictoriu cu pârâţii UNGUREANU IONUŢ CĂTĂLIN, şi V******** L***** ca neîntemeiată Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.03.2021.
Hotarare 695/2021 din 29.03.2021din lipsă de timp pentru a delibera amână pronun?area pentru data de 29.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2021pentru continuarea cercetării judecătoreşti amână judecarea cauzei pentru data de 15.03.2021 ora 13.00.
Incheiere de sedinta din 11.01.2021pentru administrarea probelor încuviinţate amână judecarea cauzei pentru data de 11.01.2021 ora 13.00.
Incheiere de sedinta din 09.11.2020