U******* A************ T********** M********* D****** T**** S*************** D* I******* S* T*** L*****
PetentB****** I**** C*****
IntimatAdmite cererea de chemare în judecată formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta-Turnu Severin – Direcţia de Impozite şi Taxe Locale în contradictoriu cu intimatul Baghina Ionu? Cosmin. Înlocuieşte sancţiunile contravenţionale în cuantum total de 3710 lei aplicate intimatului prin procesele-verbale de contraven?ie înscrise în lista de amenzi cu sancţiunea obligării intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 170 ore. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 10.11.2020.
Hotarare 2899/2020 din 10.11.2020Amână pronunţarea la data de 10.11.2020 când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei Pronunţată în şedinţa publică de la 30.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2020