S***** V*****
ReclamantM********* J********
PârâtC***** D* A*** P*******
PârâtT********* D********
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M********* J********, Admite în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 21.11.2016 Admite în parte acţiunea Respinge primul petit al cererii ca rămas fără obiect. Admite petitul doi al cererii. Obligă pârâţii să plătească reclamantului sumele reprezentând diferenţa dintre salariile încasate şi cele cuvenite, calculate pe baza valorii de referinţă sectorială de 440,14, respectiv 484,18(cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de legea nr. 293/2015) - pe perioada 21.11.2016/30.11.2019,sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare (calculată de la data introducerii acţiunii 21.11.2019 până la data plăţii efective) Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea se va depune la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 15.12.2020.
Hotarare 1422/2020 din 15.12.2020Amâna pronunţarea la 15 decembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2020amâna pronunţarea la 11 decembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2020amâna cauza la 27 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 02.10.2020