C***** O***** P****
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 208 C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Cionca Ovidiu-Petru. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Cionca Ovidiu-Petru aflat în Penitenciarul Aiud, prin Încheierea penală nr. 3/CC din data de 08.01.2020 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Deva. în dosarul nr. 58/221/2020, pusă în executare în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1/UP din 08.01.2020 emis de Judecătoria Deva, până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la pronunţarea prezentei încheieri. Respinge ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulate de inculpatul Cionca Ovidiu-Petru şi de apărătorul ales al acestuia. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19.05.2020.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 19.05.2020