B**** A***** L* C*** A** C****** D****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtAdmite apelul. Schimbă sentinţa în sensul că respinge ac?iunea. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţie de către grefă.
Hotarare 1632/2021 din 13.04.2021Menţine în sarcina intimatului-reclamant obligaţia de înscrisuri din care să rezulte dacă fostul angajator, S.C. INSTAG S.A., a calculat, re?inut şi virat contribu?ia de asigurări sociale strict pentru veniturile brute men?ionate în adeverin?a nr.46/07.05.2019 (fila 7, dosar fond). În cazul în care există sume excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale, să precizeze cuantumul şi ce reprezintă, respectiv în cazul în care nu deţine astfel de evidenţe, să se prezinte o situaţie defalcată a veniturilor, pe fiecare lună.Amână judecarea cauzei la 13 aprilie 2021, Sala 2, pentru când citează intimatul-reclamant, apelanta-pârâtă având termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 15.12.2020Din oficiu, suplimentează probatoriul cu înscrisuri. Pune în vedere intimatului-reclamant, să depună înscrisuri din care să rezulte dacă fostul angajator, S.C. INSTAG S.A., a calculat, re?inut şi virat contribu?ia de asigurări sociale strict pentru veniturile brute men?ionate în adeverin?a nr.46/07.05.2019 (fila7,dosar fond). În cazul în care există sume excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale, să precizeze cuantumul şi ce reprezintă, respectiv în cazul în care nu deţine astfel de evidenţe, să se prezinte o situaţie defalcată, pe fiecare lună, a veniturilor brute menţionate în adeverinţa în litigiu, Se citează ambele părţi menţiunea obliga?iei de a depune la dosar ultima decizie de înscriere la pensie a intimatului-reclamant, inclusiv pensie pentru limită de vârstă. Amână judecarea cauzei la 15 decembrie 2020, pentru când apelanta-pârâtă are termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iulie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 14.07.2020