B** M********* V***** V***** D*****
PetentB**** C********* R***** S***
CreditorI**** A****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Mărgineanu Viorel Victor Daniel, privind cererea creditoarei B**** C********* R***** S***, împotriva debitoarei IUSCO ANUŢA.Încuviinţează executarea silită a dispoziţiilor din titlul executoriu Contract de emitere de card de credit nr. 20192983657/19.04.2019, împotriva debitoarei IUSCO ANUŢA, privind recuperarea sumei de 7.263,59 lei constând în debit principal şi accesorii, la care se adaugă dobânzile ce se calculează conform contractului până la data achitării efective, precum şi a cheltuielilor de executare din dosar nr. 1989/2020 al Biroului Executorului Judecătoresc Mărgineanu Viorel Victor Daniel. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, prin oricare dintre modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv.Fără cale de atac.Dată în Camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei , azi 17.09.2020.
Incheiere de executare silita 327/2020 din 17.09.2020