B***** G*******
Intimat reclamantP******* S****
Recurent PârâtAdmite excepţia de nulitate. Constată nul recursul formulat de recurenta pârâtă P******* S****, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B***** G******* împotriva deciziei civile nr.992/02.12.2019 pronunţată în dosarul nr.474/55/2018 al Tribunalului Arad. Cheltuielile procesuale avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.09.2020.
Hotarare 451/2020 din 16.09.2020Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Mădălina Jebelean privind cererea de recurs ce formează obectul dosarului nr. 474/55/2018 al Curţii de Apel Timişoara. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 4 martie 2020.
Incheiere abtinere din 04.03.2020Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta – contestatoare recurentă P******* S****, privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 100 lei aferentă recursului pe care l-au declarat împotriva deciziei civile nr. 992 din 02.12.2019, pronunţată de Tribunalul Arad – Secţia I Civilă în dosarul nr. 474/55/2018. Pronunţată în şedinţa publică din 04.03.2020.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020