G******* A******** S*
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtI*********** F****** S**** P****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A. A.-R.SA şi cu intervenientul forţat S. P., având ca obiect cerere valoare redusă. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 9.633,97 lei cu titlu de debit principal reprezentând despăgubiri provenind din accident rutier. Obligă pârâta să achite reclamantei penalităţi de întârziere de la data de 06 iulie 2020, până la pronunţarea prezentei hotărâri judecătoreşti şi în continuare, până la momentul achitării sumei datorate ca debit principal. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bistriţa, sub sancţiunea nulităţii. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 23.09.2021.
Hotararecameraconsiliu3735/2021 din 23.09.2021În baza art. 242 C.proc.civ suspendă judecarea cauzei, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.03.2021.
Incheiere suspendare din 10.03.2021citarea reclamantei cu menţiunea de a depune înscrisuri
Incheiere de sedinta din 16.12.2020