U************ D** P******
ReclamantV******* M**** S*****
PârâtÎn temeiul disp.art.406 Cod proc.civ. ia act de renunţarea reclamantului UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI la judecata cererii având ca obiect pretenţii formulată în contradictoriu cu pârâtul VULPESCU MIHAI ŞTEFAN. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş; recursul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.05.2021
Hotarare 3376/2021 din 24.05.2021În temeiul art. 242 alin.1 pct. Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei. Cu drept de recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară pe toată durata suspendării cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01.03.2021
Incheiere suspendare din 01.03.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 01.03.2021, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Pune în vedere reclamantului să facă dovada renun?ării prin mandat special, dat fiind faptul că în motivarea cererii de renun?are se arată că debitul a fost recuperat, teză în raport de care se pot re?ine două solu?ii distincte, una de renun?are care nu are sus?inerea unui mandat special sau una privind rămânerea fără obiect a cererii, sub sanc?iunea prevăzută de art. 242 Cod proc.civ. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.01.2021
Incheiere de sedinta din 11.01.2021