S******* N* V****************
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 633/P/2020 din 20.11.2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timi? privind pe inculpatul S. V.-G., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S. V. – G., aflat în prezent sub măsura preventivă a controlului judiciar, trimis în judecată pentru presupusa săvâr?ire a infrac?iunii de trafic de migran?i, faptă prevăzută de art. 263 alin.1 Cod penal. În baza art. 99 Cod procedură penală rap. la art. 20 alin. 1 din Legea 290/2004 dispune emiterea unei adrese către IPJ Timi? pentru a comunica fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului. În temeiul art.346 alin.1 teza II Cod procedură penală, câte o copie a prezentei se comunică Parchetului şi inculpatul. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.12.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 30.12.2020