K***** I***** I********** R* S**
ReclamantC******* Z*****
PârâtAdmite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta KREDIT INKASO INVESTMENTS RO SA, în contradictoriu cu pârâta Zoriţa Caldarar, şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 363,63 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, şi 117,48 lei reprezentând penalităţi de întârziere, penalităţi în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere calculate şi în continuare până la achitarea integrală a debitului restant. Respinge restul pretenţiilor. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 50 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată azi, 10 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu63/2021 din 10.03.2021