C***** P******* P*** P*****
PârâtZ******* L*******
ReclamantAdmite sesizarea din oficiu a Biroului de executări civile din cadrul Judecătoriei Suceava având ca obiect acţiune în constatare privind pe reclamanta Z******* L******* şi pe pârâta Comuna Pătrăuţi. Constată intervenită prescripţia executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 100 ore de muncă aplicată petentului prin Sentinţa Civilă nr.2542 din data de 6.06.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 2719/314/2014. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 8.12.2020.
Hotarare 4262/2020 din 08.12.2020