Dosar 4807/243/2020 din 11.12.2020

nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4807/243/2020
Data dosar:
11.12.2020
Instanta:
Judecătoria Hunedoara
Departament:
Civil si penal
Obiect:
nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.02.2021 la ora 9:30

    Complet: C7
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    Condamnă pe inculpatul A**** A******** M***** la pedeapsa 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protec?ie prev. şi ped. de art. 47 alin. 1 din Legea 217/2003 cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. scade din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 19.11.2020 până la zi. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform disp. art. 92 C.pen. care curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. l C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara , la datele fixate de acesta b) - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa c) - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile d) - să comunice schimbarea locului de muncă e) - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Hunedoara sau în cadrul Primăriei comunei Pe?ti?ul Mic pe o durată de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. pune în vedere inculpatului consecinţa nerespectării cu rea- credinţă a măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni , respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii potrivit art. 96 alin. 1 şi 4 C.pen. În baza 399 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 241 alin. 11 lit. a) C.proc.pen. constată încetată de drept măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul A**** A******** M*****. În baza art. 399 alin. 3 lit. b) C.proc. pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului A**** A******** M***** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 27/UP/20.11.2020 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Hunedoara . În baza art. 399 alin. 4 C.proc. pen. hotărârea cu privire la măsura preventivă este executorie . Constată că persoana vătămată Achim Victor nu s-a constituit parte civilă. Onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu inculpatului în sumă de 627 lei pentru asistenţa juridică acordată în cadrul procedurii de cameră preliminară şi în sumă de 868 lei pentru asistenţa juridică acordată în cursul judecăţii se plătesc din fondurile Ministerului de Justiţie. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

    Hotarare 82/2021 din 18.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD