P******* C****** D********
PetentB***** M**** E****
IntimatAdmite cererea având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii formulată de petenta Primăria Dobârceni, în contradictoriu cu intimata B***** M**** E****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în sumă de 500 lei, aplicată intimatei prin procesul verbal de contravenţie seria PA nr. 1538972/05.11.2015 încheiat de IPJ Botoşani Postul de Poliţie Truşeşti, cu prestarea unui număr de 37 ore de muncă în folosul comunităţii, în funcţie de aptitudinile fizice şi psihice ale intimatei. Obligă intimata să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată totală de 37 ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2-3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Săveni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 08.10.2020.
Hotarare 581/2020 din 08.10.2020Amână pronunţarea la data de 08.10.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2020