Dosar 4810/290/2020 din 15.10.2020

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4810/290/2020
Data dosar:
15.10.2020
Instanta:
Judecătoria Reșița
Departament:
Civil - Penal
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.01.2022 la ora 09:00

    Complet: C8 C
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta A******** D***** L*** A*** S** în contradictoriu cu pârâtul Gostilă Petru-Traian. Obligă pârâtul ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să procedeze la înscrierea în cartea funciară a terenului ce face obiect al promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată cu reclamanta la 03.04.2009 ?i autentificată sub nr. 929/03.04.2009 de BNP Bereanu Dan Walter, să îndeplinească procedurile prevăzute de art. 3 şi 4 din Legea nr. 17/2014 şi să obţină avizul prevăzut de art. 9 din Legea 17/2014. Autorizează reclamanta ca, în caz de refuz ori pasivitate, să îndeplinească aceste proceduri în numele pârâtului. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Re?i?a. Pronun?ată azi, 12.01.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin grefa instan?ei.

    Hotarare 42/2022 din 12.01.2022
  • Sedinta din data de 28.12.2021 la ora 09:00

    Complet: C8 C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea soluţiei în prezenta cauză pentru data de 12.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei la data de 28.12.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2021
  • Sedinta din data de 15.12.2021 la ora 13:00

    Complet: C8 C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea soluţiei în prezenta cauză pentru data de 28.12.2021. Pronunţată în şedinţă publică la data de 15.12.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2021
  • Sedinta din data de 11.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C8 C
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru ca reclamanta să depună la dosar titlurile de proprietate în copie semnată pentru conformitate ?i pentru a depune certificat eliberat de OCPI, în care să fie individualizate în mod expres cele trei imobile din cauză, din care să rezulte că imobilele nu sunt înscris în cartea funciară, sub sanc?iunea suspendării. Stabile?te termen pentru judecarea cazei la data de 15.12.2021, 13-15. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei la data de 11.10.2021.

    Incheiere de sedinta din 11.10.2021
  • Sedinta din data de 28.09.2021 la ora 13:00

    Complet: C8 C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea soluţiei în prezenta cauză pentru data de 11.10.2021. Pronunţată în şedinţă publică la data de 28.09.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2021
  • Sedinta din data de 14.09.2021 la ora 13:00

    Complet: C8 C
  • Amână cauza

    În vederea îndeplinirii unor obligaţii

    Incheiere de sedinta din 14.09.2021
  • Sedinta din data de 11.05.2021 la ora 13:00

    Complet: C8 C
  • Amână cauza

    În vederea îndeplinirii unor obligaţii

    Incheiere de sedinta din 11.05.2021
  • Sedinta din data de 16.03.2021 la ora 13:00

    Complet: C8 C
  • Amână cauza

    În vederea administrării probatoriului încuviinţat

    Incheiere de sedinta din 16.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD