S****** V* F***** V*****
InculpatB*** I***** S********
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei prin Rechizitoriul nr. 1332/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în cauza privind pe inculpatul SĂLĂJAN FLORIN VIRGIL, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în declaraţii, prevăzută de art. 47 Cod penal, raportat la art. 326 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul SĂLĂJAN FLORIN VIRGIL, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în declaraţii, prevăzută de art. 47 Cod penal, raportat la art. 326 Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 16 iulie 2020.
Incheierefinalacamerapreliminara2412/2020 din 16.07.2020