S**** S******
InculpatÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 24.11.2019 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni cu inculpatul S**** S******( cu date)pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1 C.p. obiect al cauzei penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, nr. 715/P/2019. În baza art. 273 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 480 al. 4 C.pr.pen. aplică inculpatului S**** S******, pedeapsa amenzii de 140 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 15 lei, rezultând o amendă în cuantum de 2.100 lei, pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., pune în vedere inculpatului prevederile art. 63 alin1 şi 3 Cod penal, potrivit cărora în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii. În baza art. 559 alin. 1 C.proc.pen., pune în vedere inculpatului că are obligaţia de a depune la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Urziceni recipisa de plată integrală a amenzii, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza dispoziţiilor art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.12.2020.
Hotarare 308/2020 din 08.12.2020