E D********** B**** S* S*
ReclamantV***** E****** S****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E-Distribuţie Banat S.A., în contradictoriu cu pârâtul Vieru Emanuel Sorin. Obligă pe pârâtul să plătească reclamantei suma de 14.951,37 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice sustrase. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 852,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Caransebe?. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.10.2021.
Hotarare 1250/2021 din 04.10.2021Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 4 octombrie 2021. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2021Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 21.09.2021, ora 11:00, pentru când se vor cita părţile şi se va solicita dosarul penal nr. 237/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.06.2021
Incheiere de sedinta din 22.06.2021Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 22 iunie 2021. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2021pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâtului care se citează cu menţiune
Incheiere de sedinta din 11.05.2021