N***** M***** A********
InculpatÎn baza art.396 alin. 1 ?i 2 Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 335 alin. 2 C.pen., condamnă pe inculpatul N***** M***** A********, la pedeapsa amenzii în cuantum de 1350 lei amendă stabilită prin înmulţirea unui număr de 135 zile amendă cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal respectiv 64 Cod penal privind înlocuirea sancţiunii amenzii cu închisoarea respectiv cu munca neremunerată în folosul comunităţii. În temeiul art. 63 alin. 1 C.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., îl obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 300 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.04.2021.
Hotarare 67/2021 din 19.04.2021Amână pronun?area la data de 19.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2021Amână pronun?area la data de 14.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2021Amână pronun?area la data de 31.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021Amână pronun?area la data de 18.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2021