Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea formulată şi precizată de reclamantul MITITELU CORNELIU, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII. Anulează decizia de pensionare nr.400276/22.07.2020, emisă de pârâtă. Obligă pârâta la emiterea unei decizii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă cu valorificarea veniturilor brute atestate de adeverinţa nr.830/23.06.2020 emisă de SC ROMNED PORT OPERATOR SA, începând cu luna următoare depunerii adeverinţei la sediul pârâtei. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei reprezentând onorariu avocat redus. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.12.2020.
Hotarare 3397/2020 din 11.12.2020Amână pronunţarea la data de 11.12.2020, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2020