I I C******** I**** K**
Intimat ReclamantI I C******** I**** K***** C*** A** B***** A*** N*******
Intimat ReclamantU******* A************ T********** C***** C********
Apelant PârâtC******** L**** C********
Apelant PârâtRespinge apelul formulat de apelanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Cornereva, prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Cornereva, împotriva încheierii de şedinţă din data de 09.05.2018 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 4936/208/2017, în contradictoriu cu intimata Întreprinderea Individuală Cristescu Ioana Kim, reprezentată prin Cristescu Ioana. Admite apelul formulat de apelanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Cornereva, prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Cornereva, împotriva sentinţei civile nr. 1132/04.10.2019 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 4936/208/2017, în contradictoriu cu intimata Întreprinderea Individuală Cristescu Ioana Kim, reprezentată prin Cristescu Ioana. Schimbă în parte sentinţa apelată: Respinge capătul de cerere referitor la instituirea unui drept de retenţie în favoarea reclamantei. Admite cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Cornereva, prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Cornereva, împotriva reclamantei pârâte reconvenţionale Întreprinderea Individuală Cristescu Ioana Kim, reprezentată prin Cristescu Ioana. Dispune evacuarea reclamatei pârâte reconvenţionale Întreprinderea Individuală Cristescu Ioana Kim din imobilele clădirii în suprafaţă de 206 mp, situate pe terenul înscris în CF nr. 30001 Cornereva, sub nr. top %/2, aflate în proprietatea Comunei Cornereva şi în administrarea Primăriei Cornereva, judeţul Caraş-Severin. Menţine în rest sentinţa apelată. Compensează cheltuielile de judecată ale părţilor în apel. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16 noiembrie 2020.
Hotarare 585/2020 din 16.11.2020Amână pronunţarea hotărârii la data de 16 noiembrie 2020. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 noiembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2020Amână pronunţarea hotărârii la data de 09 noiembrie 2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02 noiembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2020