Dosar 4937/55/2020 din 26.03.2020

obligaţie de a face -Suspendat cf.D195/2020


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4937/55/2020
Data dosar:
26.03.2020
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia civila
Obiect:
obligaţie de a face -Suspendat cf.D195/2020
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.09.2020 la ora 08:30

    Complet: C31-2020
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul S***** C*****, în contradictoriu cu pârâtul A**** F*****, având ca obiect obligaţie de a face şi, în consecinţă: Obligă pârâtul, iar în caz de refuz al acestuia autorizează reclamantul, la efectuarea formalităţilor necesare pentru radierea din circulaţie de pe numele reclamantului a autovehiculului marca Opel Zafira, cu număr de înmatriculare AR-68-GRA, nr. identificare W0L0TGF7512241064, din evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad din cadrul Instituţiei Prefectului Arad, în temeiul prezentei hotărâri, fără îndeplinirea altor formalităţi. Respinge, în rest, cererea reclamantului. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 30 septembrie 2020.

    Hotarare 3485/2020 din 30.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD