K***** I***** I********** R* S***
ReclamantP***** F****** L*******
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 236,67 lei – contravaloare servicii de telecomunicaţii neachitată şi suma de 96,66 lei – penalităţi de întârziere contractuale, la care se va adăuga dobânda legală BNR calculată de la data introducerii acţiunii-18.09.2020 şi până la data achitării inegrale a debitului. Respinge cererea de acordarea penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi întârziere calculate de la data cesionării până la data achitării integrale a debitului, ca neîntemeiată. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirii pentru încetarea prematură a contractului, ca neîntemeiată. Obligă pârâtă să plătească reclamantei suma de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Câmpulung şi se va judeca de Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată azi 03.11.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 2542/2020 din 03.11.2020