Dosar 4950/99/2020 din 16.10.2020

plată asigurări sociale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4950/99/2020
Data dosar:
16.10.2020
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
plată asigurări sociale
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.10.2021 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Admite cererea

    Admite ac?iunea civilă formulată de către reclamantul N**** G*******, în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Ia?i. O obligă pe pârâta să îi restituie reclamantului sumele re?inute cu titlu de contribu?ii de asigurări sociale de sănătate pentru indemniza?iile primite în temeiul Legii nr. 341/2004, în perioada 1 iulie 2017 – 31 mai 2020. O obligă pe pârâtă să îi plătească reclamantului suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 8 octombrie 2021, în condiţiile dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 2110/2021 din 08.10.2021
  • Sedinta din data de 29.09.2021 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 08.10.2021 Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2021
  • Sedinta din data de 26.05.2021 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Respinge, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Casa Teritorială de Pensii Iaşi în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice Iaşi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Repune cauza pe rol şi fixează termen de judecată la 29.09.2021, interval 9-10, pentru când se vor cita părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată astăzi, 26.05.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.

    Incheiere de sedinta din 26.05.2021
  • Sedinta din data de 12.05.2021 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 26.05.2021 Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2021
  • Sedinta din data de 17.03.2021 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    pentru a se comunica cererile de chemare în garanţie

    Incheiere de sedinta din 17.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD