I******** R****** S******* A***
PârâtM********* P*******
ReclamantI******** R****** S**
PârâtT******** C******* E***** S*
IntervenientRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată. Constată puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr.705 pronunţată la data de 22.07.2020 de Tribunalul Prahova în dosarul nr.1378/105/2017*, astfel cum aceasta a fost casată în parte prin decizia nr.145 pronunţată la data de 01 februarie 2021 de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta I******** R****** S** ca nefondată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta T******** C******* E***** S* ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată astăzi, 27 iulie 2021, prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei de către grefa instanţei, conform art.402 teza finală C.proc.civ.
Hotarare 2027/2021 din 27.07.2021Amână pronun?area la data de 27.07.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.07.2021administrare probe
Incheiere de sedinta din 14.07.2021Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. Transport Călători S.A. Constată că excepţia puterii de lucru judecat invocată de pârâtă are natura juridică a unei apărări de fond şi va analizată în consecinţă. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii, la data de 14.07.2021, ora 11.00, pentru când se vor cita părţile. Cu drept de recurs o dată cu fondul Pronunţată astăzi, 23 iunie 2021, prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei de către grefa instanţei, conform art.402 teza finală C.proc.civ.
Incheiere de sedinta din 23.06.2021Amână pronunţarea la 23.06.2021. Pronunţată în şedinţă publică, 16.06.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2021Amână pronunţarea la data de 16.06.2021. Pronunţată în şedinţă publică, 09.06.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2021timbrarea cererii
Incheiere de sedinta din 12.05.2021Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată ca neîntemeiată. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 19 aprilie 2021, prin punerea la dispozi?ia păr?ilor a solu?iei de către grefa instan?ei, conform art.402 teza finală C.proc.civ.
Incheiere de sedinta din 19.04.2021În baza dispoziţiilor art. 413 alin.1 pct.1 C.proc.civ. suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.1378/105/2017* înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, Secţia a II a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Cu drept de recurs pe întreaga durată a suspendării. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2020, prin punerea la dispozi?ia păr?ilor a solu?iei de către grefa instan?ei, conform art.402 teza finală C.proc.civ.
Incheiere suspendare din 16.09.2020