Dosar 495/296/2020 din 20.01.2020

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 495/296/2020
Data dosar:
20.01.2020
Instanta:
Judecătoria Satu Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.01.2021 la ora 11:30

    Complet: C5C_FF
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată, având ca obiect obligaţie de a face. Dispune obligarea pârâtului T*** M***** să îndeplinească formalităţile prevăzute de Legea nr. 17/2014, cu privire la suprafaţa de 9.000 mp din imobilul situat în extravilanul Mun. Satu Mare, înscris în CF 168905 Satu Mare (CF vechi 2006 N Satu Mare), nr. cad. 168905, iar în caz de refuz, încuviinţează reclamanta să efectueze în numele şi pe seama pârâtului formalităţile prevăzute de art. 3, art. 4 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu privire la imobilul menţionat. Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, data de 13.01.2021.

    Hotarare 74/2021 din 13.01.2021
  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 11:30

    Complet: C5C_FF
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei, aceasta fiind însoţită de înscrisuri justificative. Menţine jurnalul încheierii anterioare.

    Incheiere de sedinta din 11.11.2020
  • Sedinta din data de 30.09.2020 la ora 10:00

    Complet: C5C_FF
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probei testimoniale.

    Incheiere de sedinta din 30.09.2020
  • Sedinta din data de 08.07.2020 la ora 10:30

    Complet: C5C_FF
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor, precum şi pentru a se depune acte de stare civilă şi listă cu martori, de către reclamant.

    Incheiere de sedinta din 08.07.2020
  • Sedinta din data de 29.04.2020 la ora 8:30

    Complet: C5C_FF
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept- stare de urgenţă

Flux dosar


Actualizare GRPD