Dosar 4964/62/2019 din 20.11.2020

pretentii NEAPLICARE MAJORARE 10%


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4964/62/2019
Data dosar:
20.11.2020
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Sectia Civilă
Obiect:
pretentii NEAPLICARE MAJORARE 10%
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.02.2021 la ora 11:00

    Complet: C3Ap NCPC muncii
  • Schimbat total

    Admite apelul declarat de către apelantul reclamant Sindicatul Spiru Haret Bra?ov, în numele membrului de sindicat Urduzan Sever Victor, în contradictoriu cu intimata pârâtă ?coala Gimnaziala Vulcan, împotriva Sentinţei civile nr.689/MAS din 30.09.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia I civilă, pe care schimbă în tot şi pe cale de consecinţă: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Sindicatul Spiru Haret Bra?ov, în numele membrului de sindicat Urduzan Sever în contradictoriu cu pârâta ?coala Gimnazială Vulcan. Obligă pârâta la calculul ?i plata drepturilor salariale neacordate, respectiv a diferen?elor salariale rezultate din neaplicarea la salariul de baza aflat în plată a majorării salariale de 10%, conform art. 8 din Anexa nr.1, Capitolul I, Subcapitolul B la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018, sume ce urmează a fi actualizate in func?ie de rata infla?iei la data plă?ii; Obligă pârâta la plata şi pe viitor a drepturilor cuvenite potrivit petitului anterior, pentru perioada cât sunt îndeplinite condi?iile pentru acordarea dreptului în cauză ?i men?inute prevederilor legale care instituie acordarea cre?terii salariale solicitate, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare pentru sumele men?ionate, începând cu data na?terii dreptului ?i până la plata sumei datorate. Respinge pretenţiile formulate pentru perioada 01.07.-31.12.2017. Definitivă. Pronunţată în data de 16.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 135/2021 din 16.02.2021
  • Sedinta din data de 04.02.2021 la ora 11:00

    Complet: C3Ap NCPC muncii
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 1 Cod de procedură civilă, amână pronunţarea asupra cauzei la data 16 februarie 2021, stabilind că aceasta se va face potrivit dispoziţiilor art.396 alin. 2 Cod de procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD