G**** D***** M****
InculpatÎn temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură penală admite cererea formulată de inculpata GYURI G.D.M. ca fiind întemeiată şi în consecinţă : - dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpata G.D.M. prin Încheierea penală nr. 3/CC/2020 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud la data de 14.01.2020 în dosar nr. 80/112/2020, definitivă prin neexercitarea căii de atac şi ulterior prelungită, ultima dată prin Încheierea penală nr. 44/CC/07.04.2020 a Tribunalul Bistriţa–Năsăud pronunţată în dosar nr. 463/112/2020, cu măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 211 Cod procedură penală, pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Conform art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpata va respecta următoarele obligaţii: a) - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori va fi chemată; b) - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv la IPJ Bistriţa-Năsăud - Biroul Supravegheri Judiciare sau Poliţia ..., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemată. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală inculpata va respecta pe durata controlului judiciar şi următoarele obligaţii: - să nu părăsească limita teritorială a judeţului Bistriţa-Năsăud decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; - să nu ia legătura şi să nu comunice în niciun fel (direct sau indirect) cu martorii şi persoanele cercetate în dosar sau care ar avea legătură cu activitatea infracţională care face obiectul dosarului, respectiv inculpatul I.N., inculpatul L.B.S, persoana cu porecla „..”, numitul A.F. zis „...”, numitul C.O.I.; - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; În baza art. 215 alin. 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii şi a obligaţiilor care îi revin pe durata măsurii, se poate înlocui controlul judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Supravegherea respectării de către inculpată a obligaţiilor stabilite în sarcina sa pe durata controlului judiciar revine IPJ Bistriţa-Năsăud – Biroul Supravegheri Judiciare şi Poliţiei .... Dispune, conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală comunicarea prezentei încheieri organelor şi instituţiilor menţionate în acest text lege. Acordă avocatului desemnat din oficiu, avocat U.L.C. 313 lei onorariu avocat din oficiu, sumă care se va avansa şi suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.04.2020.
Incheiere masuri preventive faza de UP 47/2020 din 29.04.2020amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti la data de 29.04.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2020