I* L**** P*******
ReclamantF******* R*****
PârâtF******* F******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta I.I. LAZĂR PETRIŞOR, , în contradictoriu cu pârâţii FLORESCU RĂZVAN ?i F******* F******, pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă. Obligă pârâţii la plata către reclamanta a sumei de 8.391 lei reprezentând diferenţă preţ datorat şi neachitat ,conform contractului de vânzare cumpărare nr. 04/29.09.2016 şi facturii nr. A 99/18.02.2019, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,15 %/ zi, începând de la data punerii în întârziere, prin introducerea prezentei cereri, anume 03.04.2020 şi până la stingerea obligaţiei principale. Obligă pârâ?ii la plata către reclamanta a sumei de 900 lei ,reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 23.10.2020.
Hotarare 3582/2020 din 23.10.2020Amână pronunţarea la 23.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2020